În clasa lui Bulişor era gălăgie mare. Unii se băteau, alţii ţipau şi făceau praf băncile. Vine directorul, îl ia de urechi pe cel care ţipa cel mai tare şi îl scoate afară. Deodată se face linişte.
- Ce-i cu voi? Unde e profesorul vostru?, întreabă supărat directorul.
- Tocmai l-aţi dat afară, răspunde Bulişor.
- Bulişor, zice profesorul, lucrarea ta este foarte buna, dar este identică cu a lui Trulişor. Ce concluzie putem trage de aici?
- Înseamnă că şi lucrarea lui este foarte bună, răspunde senin Bulişor.
- Bulişor, la cât ştii, adunat cu 1 din oficiu, îţi iese nota 1.
- Chiar credeţi că merit nota asta?, se revoltă Bulişor.
- N-o meriţi, răspunde profesorul, dar ce să-ţi fac dacă alta mai mică nu există.
- Ce-ai păţit, Bulişor, de ce eşti tăiat pe faţă, întreabă profesoara.
- Am fost ieri cu părinţii în vizită, pentru prima dată.
- Şi te-au bătut?
- Cum să mă bată? A trebuit să mănânc cu cuţitul şi cu furculiţa.
- Haide Bulă, răspunde mai repede, că acuşi se sună, strigă profesorul.
- Păi, şi eu tot să se sune aştept, răspunde calm Bulă.
După ce şi-a fotografiat elevii, diriginta nu ştie cum să-i convingă să cumpere pozele.
- Ia gândiţi-vă, copii, ce frumos ar fi ca, atunci când veţi fi mari, să vă uitaţi la fotografii spunând: “Uite-o pe Maria – acum e coafeză” sau “Uite-l pe Ionel – acum e pictor”.
Din clasa se aude vocea lui Bulă:
- Uite-o pe diriga – acum e moartă!
